Soluții de dezvoltare pentru afaceri

100 Argumente pentru un credit ROMCOM: plătesc în fiecare lună o sumă semnificativă din credit şi soldul îmi scade constant (26)

By on 4 June 2015 in Credite IMM

Cine nu a avut vreodată sentimentul neplăcut de a intenţiona să achite o datorie şi a constata că suma de achitat era mai mare decât cea la care se aştepta. Nu contează despre ce fel de datorie vorbim şi nici măcar despre cuantumul ei; poate fi vorba de consumaţia la restaurant, de factura la electricitate sau de un credit la bancă – sentimentul este acelaşi; uneori mai intens ca alteori, dar acelaşi.

Credit - plata ratelor

Cauze multiple

Cauzele care pot conduce la o situaţie ca aceea descrisă mai sus pot fi multiple. Uneori putem fi înşelaţi de-a dreptul, traşi pe sfoară (apropo, ca fapt divers, expresia „a trage pe sfoară” este inspirată probabil din spectacolele cu marionete – care erau trase pe sfoară la propriu – însemnând practic „a manipula”, de unde şi înţelesul dobândit ulterior de „a înşela”).

Alteori, cauza poate fi lipsa informaţiei sau neinformarea (nu spun dezinformare, pentru că aceea este tot manipulare). În cele mai multe cazuri, însă, putem vorbi despre o discrepanţă între realitate şi aşteptări. Eu mă aştept să am de achitat o anumită sumă (aşteptarea aceasta poate fi mai mult sau mai puţin realistă), realitatea este diferită şi de aici, frustrarea.

Neglijarea scanențarului

Un caz particular al situaţiei de mai sus este cel al rambursării unui credit. În general, orice contract de împrumut, scris sau chiar şi numai verbal, are asociat un scadenţar. Scadenţarul exprimă de fapt înţelegerea părţilor cu privire la modul în care se va rambursa acel împrumut, cu sume precise şi date exacte la care trebuie achitate aceste sume.

De multe ori se întâmplă că în perioada de evaluare a unui dosar de credit, toate eforturile solicitantului se concentrează asupra procurării documentelor necesare, redactării cererilor, comunicării cu reprezentantul creditorului etc., iar în momentul semnării contractului – care este încununarea acestor eforturi – satisfacţia este atât de mare încât un „detaliu” cum este scadenţarul scapă aproape neobservat. De fapt, ce contează cel mai mult? Să beneficiez de suma dorită şi apoi să îmi pot achita rata lunară.

Frustrări

Ei bine, această studiere superficială a scadenţarului de rambursare poate genera la un moment dat în viitor numeroase frustrări. De cele mai multe ori, scadenţarele cu dobânda la sold prevăd un sistem de rambursare a creditului şi de achitare a dobânzilor în care în prima parte a perioadei contractuale se achită cu preponderenţă dobânzi, urmând ca împrumutul propriu-zis să fie rambursat mai consistent în a doua jumătate.

Prin urmare, dacă un client doreşte la un moment dat să achite anticipat împrumutul, poate constata cu surpriză că după ani buni de plată a achitat o fracţiune cvasi-nesemnificativă (dacă putem compune acest cuvânt) din credit. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că în multe cazuri rambursarea anticipată presupune un cost (sub forma unui comision) calculat în funcţie de soldul creditului, frustrarea este şi mai mare pentru că soldul s-a diminuat prea puţin de la data acordării împrumutului.

Creditele ROMCOM

Creditele de investiţii acordate de ROMCOM se rambursează după un sistem care din punct de vedere al reducerii soldului împrumutului este foarte avantajos: în fiecare lună se achită o parte semnificativă din împrumut, de obicei în mod liniar, adică în sume lunare egale.

Dacă la un credit obişnuit pe 5 ani împrumutul reprezintă în jur de 60% din suma ratei lunare, restul fiind dobândă, acest procent creşte, evident, pe măsură ce durata împrumutului se scurtează. Astfel, la jumătatea duratei contractului împrumutatul a rambursat jumătate din suma împrumutată. Prin urmare, şi o eventuală rambursare anticipată este mult mai facilă.

Dobânda anuală efectivă (DAE)

Un aspect deloc de neglijat şi despre care consider că ar trebui amintit aici este cel legat de Dobânda Anuală Efectivă, sau DAE. Ceea ce mulţi nu ştiu despre DAE este faptul că formula sa de calcul ţine cont în mod exclusiv de trei factori: suma acordată efectiv clientului (şi data la care se face viramentul propriu-zis), sumele care se rambursează şi datele la care se rambursează aceste sume, conform scadenţarului de plată.

După cum se vede, DAE nu are de-a face cu componenţa ratei lunare. Altfel spus, indiferent cât se plăteşte din credit şi cât este dobândă în suma totală a ratei lunare, pentru scadenţare cu sume lunare identice DAE este acelaşi. Aşadar, iată că nici măcar DAE, care ar trebui să fie numitorul comun pentru evaluarea şi compararea costului creditelor, nu este în totalitate „comun”.

Haideți să discutăm

Pentru informaţii despre posibilităţile de finanţare a afacerii dvs, vă invit să vizitaţi secţiunea Credite IMM, sau să ne contactaţi prin email sau telefon.

Mult succes!

Tags:

Dorin Pantea

Despre autor

Despre autor: Dorin este consultant credite şi responsabil pentru promovarea creditelor ROMCOM prin intermediul birourilor ROMCOM din ţară. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2007. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus