Soluții de dezvoltare pentru afaceri

100 argumente pentru un credit de la ROMCOM: Adaptarea scadențarului (8)

By on 28 August 2014 in Credite IMM
Datorită contextului economic actual înainte de semnarea unui contract de credit este foarte important ca agentul economic să facă o previziune cât mai precisă posibil cu privire la fluxurile de numerar (venituri și cheltuieli) generate de activitatea sa.
Cu cât este făcută mai riguros, cu atât  acesta își diminuează semnificativ riscurile legate de o eventuală incapacitate de plată, nerambursarea ratelor la scadență sau diverse blocaje privind lichiditățile.
La ROMCOM, odată cu întocmirea cererii de finanțare, consultantul de credite  împreună cu potențialul client realizează o previziune riguroasă pe o perioadă de 12 luni a veniturilor și cheltuielilor acestuia. Astfel, reușim să observăm încă de la primii pași dacă viitorul nostru client va reuși să facă față rambursării creditului.
În plus, utilizăm instrumente care ușurează semnificativ procesul de rambursare al creditului. În primul rând clientul poate beneficia de o perioadă de grație de până la 6 luni, răgaz suficient pentru ca afacerea să înceapă să genereze venituri.
Cel mai important instrument însă, se adresează acelor activități care nu generează constant venituri pe parcursul exercițiului financiar. Acesta constă într-un scadențar personalizat, perfect adaptat la afacerea dumneavoastră. Mai exact, rambursarea creditului se va face în funcție de capacitatea și frecvența activității dumneavoastră de a genera venituri.
Dacă doriți să vă dezvoltați afacerea alături de ROMCOM, vă invit să găsim împreună cel mai potrivit produs de creditare și să-l adaptăm la activitatea dumneavoastră. Ne găsiți la sediile noastre din Oradea, Arad și Timișoara, vă rugăm să ne contactați.
Ionut Craciun

Despre autor

Despre autor: Ionuț este consultant credite în cadrul IFN ROMCOM SA, absolvent al Universitații din Oradea, Facultatea de Științe Economice, specializarea Finanțe-Bănci și actual masterand în Administrarea Afacerilor în cadrul aceleiași instituții. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2013. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus