Soluții de dezvoltare pentru afaceri

BAS ROMÂNIA creşte subvenţiile până la 75% din costul net al unui proiect de consultanţă

By on 15 April 2010 in Finanțări nerambursabile

Prin Programul BAS, companiile româneşti eligibile au posibilitatea de a obţine subvenţii reprezentând până la 75% din costul net al unui proiect de consultanţă, dar nu mai mult de 10.000 Euro. ROMCOM INVEST este consultant acreditat în cadrul Programului BAS pentru servicii de consultanţă în dezvoltarea afacerilor şi studii de fezabilitate.

Programul BAS susţine dezvoltarea înteprinderilor mici şi mijlocii din România prin co-finanţarea proiectelor de consultanţă efectuate de consultanţi locali. De asemenea, programul BAS sprijină dezvoltarea industriei serviciilor de consultanţă din România şi creşterea competitivităţii firmelor de consultanţă româneşti.

Începând cu 15 Martie 2010, schema de finanţare BAS se aplică diferenţiat funcţie de regiunea geografică în care este localizat solicitantul şi tipul serviciului de consultanţă. Subvenţiile se acordă direct, în baza unei solicitări de finanţare, şi pot acoperi între 50% şi 75% din costul net al unui proiect de consultanţă. În cazul companiilor beneficiare avand sediul in mediul rural, contributia BAS este suplimentată cu 10%, fara insa ca finantarea BAS să depăşească 75% din costul unui proiect. De asemenea, pentru toate proiectele, contribuţia BAS nu poate depăşi 10.000 Euro. Matricea de finanţare BAS este disponibilă aici.

Programul BAS co-finanţează o gamă foarte largă de proiecte de consultanţă, cum ar fi:

  • Implementarea sistemelor de management al calităţii;
  • Restructurare şi reorganizare;
  • Studii de fezabilitate;
  • Identificarea de parteneri comerciali şi strategici;
  • Consultanţă în dezvoltarea planului de afaceri;
  • Implementarea şi perfecţionarea sistemelor de management informaţional (MIS);
  • Consultanţă în marketing;
  • Consultanţă tehnică;
  • Proiectarea şi modernizarea liniilor de producţie;
  • Alte servicii de consultanţă.

Proiectele finanţate prin BAS pot fi realizate numai de companii de consultanţă acreditate conform programului BAS. ROMCOM INVEST a fost acreditată ca şi consultant în cadrul programului BAS pentru servicii de dezvoltare a afacerilor şi studii de fezabilitate.

Pentru mai multe informaţii cu privire la obţinerea de finanţare prin programul BAS vă invit să contactaţi unul din consultanţii ROMCOM prin email la office@romcom.ro, prin telefon la 0259 479 793 sau completând formularul de contact.

Stefan Pastia

Despre autor

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus