Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Ce fonduri nerambursabile se mai pot accesa până la finalul acestui an?

By on 7 September 2011 in Finanțări nerambursabile

Potrivit calendarelor principalelor linii de finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană şi nu numai, românii pot beneficia până la sfârşitul acestui an de finanţări pentru investiţiile lor prin următoarele apeluri:

Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – POSCCE

  • Op. 113, Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare – Apelul pentru proiecte care vizează dezvoltarea imaginii şi accesul IMM-urilor pe piaţa internaţională va fi lansat în luna August. (finanţare până la 200.000 de euro, 70% nerambursabil pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi 60% nerambursabil pentru întreprinderi mijlocii – excepţie zona Bucureşti – Ilfov, unde procentele aportului nerambursabil sunt cu 10% mai mici);
  • Op. 112, Sprijin pentru implementarea standardelor internaţionale – Apelul pentru proiecte care vizează implementarea acestor standarde, destinate IMM-urilor va fi lansat în luna Septembrie. (finanţare până la 200.000 de euro, 70% nerambursabil pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi 60% nerambursabil pentru întreprinderi mijlocii – excepţie zona Bucureşti – Ilfov, unde procentele aportului nerambursabil sunt cu 10% mai mici);
  • Op. 111Apelul pentru proiecte cu sprijinul financiar până la 1.075.000 lei destinate IMM-urilor va fi lansat în luna Octombrie. (finanţare până la 250.000 de euro, 70% nerambursabil pentru întreprinderi mici şi 60% nerambursabil pentru întreprinderi mijlocii – excepţie zona Bucureşti – Ilfov, unde procentele aportului nerambursabil sunt cu 10% mai mici);
  • Op. 331, Suport pentru implementarea sistemelor informatice integrate şi a aplicaţiilor electronice pentru managementul afacerilor, apel care este anunţat a se deschide în luna Septembrie. (finanţare până la 200.000 de euro, 70% nerambursabil pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi 60% nerambursabil pentru întreprinderi mijlocii – excepţie zona Bucureşti – Ilfov, unde procentele aportului nerambursabil sunt cu 10% mai mici);
  • Op. 332, Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii electronice pentru afaceri, apel care este anunţat a se deschide în luna Septembrie. (finanţare între 35.000 ron şi 1.640.000 de ron, 70% nerambursabil pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi 60% nerambursabil pentru întreprinderi mijlocii – excepţie zona Bucureşti – Ilfov, unde procentele aportului nerambursabil sunt cu 10% mai mici);

PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALA – PNDR

  • Măsura 125 componenta c, Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii – Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor – Apelul va fi lansat în luna Septembrie, fiind deschis până la finele lunii Octombrie. (finanţare până la 1.000.000 de euro, 100% nerambursabil pentru investiţii de care beneficiază întreaga comunitate şi 75% nerambursabil pentru investiţii de care beneficiază o parte din comunitate);
  • Măsura 221, Prima împădurire a terenurilor agricole – Apelul va fi lansat în luna Septembrie, şi în luna Decembrie.
  • Măsura 313, Încurajarea activităţilor turistice – Apelul urma să fie lansat în luna Septembrie, dar a fost amânat pentru o dată ulterioară, probabil până la finele anului curent. (finanţare până la 70.000 de euro, 70% nerambursabil pentru pensiuni agroturistice, până la 200.000 de euro, 50% nerambursabil pentru alte tipuri de turism rural şi activităţi de relaxare). Pentru această măsură se lucrează la formalităţile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de accesare a acestor fonduri. Autorităţile promit condiţii schimbate în folosul beneficiarilor. Acest lucru poate însemna procentul nerambursabil crescut (zvonurile vorbesc de 90% pentru toate activităţile) sau alte condiţii care să vină în sprijinul investitorului.
  • Măsura 112, Instalarea tinerilor fermieri – Apelul urmează să fie lansat în luna Noiembrie. (finanţare până la 40.000 de euro, în funcţie de punctajul obţinut pe exploataţia agricolă pe care urmează tânărul fermier să se instaleze).

Pentru mai multe detalii despre finanțările nerambursabile disponibile în ultima parte a anului 2011 vă îndemnăm să apelați la specialiștii ROMCOM și să beneficiați de experiența unui partener de încredere în acest hățiș al fondurilor nerambursabile. Ne puteți contacta la tel. 0259-479.793 sau pe e-mail la office@romcom.ro

Ciprian Stoica

Despre autor

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus