Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Cine sunteţi voi?

By on 19 January 2011 in Credite IMM

În activitatea de promovare a companiei, noi, consultanţii de credite, ne-am lovit adeseori de următoarea întrebare/obiecţie din partea persoanelor pe care le-am abordat: „Dar cine este Romcom, pentru că nu am auzit niciodată de voi?” O obiecţie de înţeles, având în vedere că Romcom acţionează pe piaţa din Oradea de 20 de ani prin vehiculele sale de finanţare, consultanţă şi training, iar măsura cunoaşterii unui brand pe piaţă dă de obicei şi măsura încrederii pieţei în brand.

De cele mai multe ori când eşti confruntat cu o asemenea întrebare, tendinţa firească este să începi cu istoricul şi să închei cu realizările cele mai recente, pentru ca oamenii să vadă de unde ai pornit şi unde ai ajuns în prezent. Chiar şi aşa, mulţi rămân cu semne de întrebare şi cu îndoieli, mai ales când este vorba de o piaţă (cea a finanţării) dominată de jucători cu renume. Pe orice astfel de piaţă, un brand mic (chiar dacă este foarte legitim şi credibil) este obligat să se adreseze unei nişe, motiv pentru care ajunge să fie cvasi-necunoscut pentru marea majoritate.

Care ar fi, atunci, răspunsul cel mai bun la întrebarea: „Cine este Romcom?”? Ei bine, dincolo de cifre şi statistici, cred că unul dintre lucrurile care pot descrie şi în acelaşi timp recomanda cel mai bine o companie este impactul pe care îl are aceasta asupra clienţilor săi şi chiar asupra societăţii în general. Şi nu mă refer aici la nişte simpli indicatori de impact precum „număr de credite acordate minorităţilor” sau „număr de locuri de muncă create prin finanţarea/consultanţa acordată”, ci la impactul real asupra vieţilor oamenilor, care se traduce în final în relaţii durabile pe plan personal, într-o reclamă pozitivă şi într-o continuitate a relaţiilor de afaceri.

Desigur, ar fi greu de crezut că o societate care urmăreşte profitul este mai interesată de impactul social decât de indicatorii economico-financiari. Realitatea, însă, este că acest impact coboară adeseori mult mai jos pe lista de priorităţi (dacă apucă să-şi facă loc pe această listă). De asemenea, chiar şi la nivel individual, puţini sunt cei care fac ceea ce fac din pur altruism şi interes pentru binele altora. Adevărul este că cei mai mulţi dintre noi ne uităm mai întâi la ce punem noi pe masă şi abia apoi la pâinea altora. Numai că şi aici, pâinea altora ajunge de multe ori pe ultimele locuri în ordinea importanţei.

Romcom a urmărit mereu să îmbine aceste două aspecte, profitabilitatea şi impactul social, atât la nivelul viziunii, cât şi la nivelul concret, practic al relaţiilor cu clienţii săi. Fie că vorbim despre creditare, consultanţă sau instruire în afaceri, unul dintre obiectivele urmărite a fost întotdeauna acela de a avea colaborări satisfăcătoare cu partenerii, astfel încât toate părţile să iasă câştigătoare. Romcom se poate mândri cu angajaţi care înţeleg că nu se poate clădi o afacere durabilă şi de succes decât pe transparenţă, încredere şi profesionalism.

Pe o piaţă agitată şi care poartă adeseori (pe bună dreptate) stigma priorităţii intereselor materiale în faţa celor umane, şi într-un context economic caracterizat de instabilitate, Romcom îşi propune să-şi dezvolte activitatea pe toate cele trei direcţii, dar nicidecum cu preţul pierderii credibilităţii şi a imaginii de societate preocupată de binele clienţilor săi. Iar revenind la întrebarea „Cine sunteţi voi?”, sperăm ca în anul care a început de curând să nu vorbim atât de mult noi despre noi înşine, ci să vorbească mai mult alţii despre noi, şi numai de bine. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Dorin Pantea

Despre autor

Despre autor: Dorin este consultant credite şi responsabil pentru promovarea creditelor ROMCOM prin intermediul birourilor ROMCOM din ţară. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2007. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus