Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Credite în lei sau în Euro?

By on 20 January 2011 in Training

Atunci când vine vorba de credite o întrebare foarte frecventă este cea legată de valuta creditului: care credite sunt mai “bune”, cele în lei sau cele în Euro? Am găsit multe variante de răspuns, pentru că există multe perspective de analiză şi situaţia s-a schimbat mult şi neaşteptat în ultima perioadă. Acest articol nu are intenţia de a face o analiza sofisticată, ci propune un instrument simplu de analiză a situaţiei pornind de la statisticile disponibile. Astfel, pentru a întrezării tendinţele şi dinamica viitoare a dobânzilor cred că este util să pornim de la ceea ce ştim deja, adică statisticile privind evoluţia dobânzii pe care le putem urmării înainte şi în timpul crizei (ori în curs de redresare în unele economii europene), fără a intra în alte discuţii legate de riscul de schimb valutar ori alte aspecte.

Atunci când vorbesc de dobândă majoritatea instituţiilor financiare fac referire la două componente: partea fluctuantă, ROBOR, EURIBOR ori LIBOR (în funcţie de moneda creditului) si marja fixă, stabilită de bănci. Astfel, ROBOR este indicele pentru creditele în lei, adică media dobânzilor interbancare pe piaţa din România, fiind stabilit de BNR. EURIBOR este indicele fluctuant pentru creditele în EURO, adică media dobânzilor interbancare practicate între principalele bănci europene. Indicele LIBOR este calculat nu doar pentru lira sterlină, dar şi pentru dolar şi pentru francul elveţian, datorită notorietăţii “tradiţionale” a Londrei de centru financiar internaţional. Al doilea element al dobânzii este marja fixa, stabilită de bănci în funcţie de moneda creditului, destinaţie şi de avans (pentru cunoscători aici intră costurile operaţionale si cele pentru previzionare ale băncii). Pentru că în acest articol facem referire doar la creditele în lei şi euro vom analiza doar evoluţia indicilor ROBOR şi EURIBOR.

1. Pentru început considerăm dobânda în lei, plecând de la indicele ROBOR. Majoritatea băncilor îşi calculează dobânda pentru creditele în lei pe baza indicelui ROBOR 3M (adică pe 3 luni). Analizând statisticile oferite de BNR, indicele ROBOR a înregistrat o descreştere clară în ultima perioadă. Pe data de 18 ianuarie 2011 indicele ROBOR 3M înregistra 5.05%, înjumătăţindu-se faţă de valoarea înregistrată înainte de criză (o medie de aproximativ 10% 3M în 2008) + cu valori ce depăşeau şi 13% -14% 3M în 2009. Aceeași tendinţă descrescătoare s-a înregistrat şi pentru indicele ROBOR 6M (pe 6 luni), stabilită la 6.28% pe 18 ianuarie 2011. În ceea ce priveşte marja fixă aplicată de bănci, aceasta variază de la 2% la 3%, în funcţie de tipul creditului. Aceste două componente însumate dau o dobândă în lei pe piaţă de aproximativ 7 % – 8 % (3M), şi de aproximativ 9% (6M), având o tendinţă de scădere (fără să intrăm în discuţii referitoare la costurile operaţionale încă mari ale băncilor, care riscă să diminueze efectele pozitive simţite direct de clienţi).

2. Dacă aplicăm acelaşi raţionament şi pentru creditele în euro observăm că EURIBOR a scăzut în ultimii ani. Dacă valorile înregistrate înainte de propagarea crizei în Europa erau de 4.48% 3M si de 4,5% 6M (în ianuarie 2008), acum pe 18 ianuarie 2011 indicele EURIBOR a ajuns la 1.012% 3M şi 1.25 % 6M.

Dacă analizăm tendinţa indicelui EURIBOR din ultimele luni, observăm o tendinţă constantă de creştere, asociată cu semnele de redresare date de economiile mari europene (în special Germania). Marja fixă practicată de bănci ajunge undeva la 5 %, iar adăugată indicelui EURIBOR, duce la dobânda creditelor în euro de aproximativ 6% 3M şi 6M practicată de băncile din Romania.

Dar, dacă această tendinţă de creştere economică se menţine în Europa, atunci indicele EURIBOR ar avea şanse să ajungă la valori apropiate celor de dinainte de criză, adică peste 4%, la care dacă adăugăm marja fixa practicată acum de băncile din Romania pentru creditele in euro, am putea ajunge la valori ale dobânzilor în euro de aproape doua cifre. Repet ne referim strict la tendinţa de evoluţie a indiciilor fluctuanţi, fără să luăm în calcul alte riscuri şi aspecte aferente.

Mulţi specialişti în domeniu au făcut analize mai mult sau mai puţin sofisticate şi au propus diferite răspunsuri. Aşa cum spuneam, articolul nu are intenţia de a da răspunsul la întrebarea iniţială, ci mai degrabă să prezinte evoluţiile anterioare indiciilor fluctuanţi ai dobânzii, pe baza de statistici clare, pentru a putea întrezării dinamici viitoare. Corelând aceste informaţii şi statistici cu contextul din ultimii ani, vă lăsăm să trageţi singuri concluziile despre oportunitatea de a lua credite în lei sau în euro în următoarea perioadă.

Teodora Chifor

Despre autor

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus