Soluții de dezvoltare pentru afaceri

CREDITE ROMCOM PENTRU TOAMNA 2013

By on 12 September 2013 in Credite IMM

Toamna revine încet pe meleagurile noastre şi, o dată cu ea, au revenit la muncă şi cei plecaţi să se bucure de ultimele zile de vară pe alte meleaguri. Motoarele economiei încep să duduie din nou şi toţi speră la un sfârşit de an mai productiv şi mai profitabil decât începutul lui. Agricultorii, ce-i drept, nu au avut pauză, ei urmând să numere bobocii la iarnă, la gura sobei.

Fiind o perioadă de activitate intensă şi mari investiţii, ROMCOM rămâne alături de aceia dintre dumneavoastră care căutaţi finanţare în această perioadă pentru a vă asigura şansele maxime de succes în anul care urmează. Poate că urmăriţi să faceţi investiţii în bunuri imobile sau în echipamente care să vă permită dezvoltarea activităţii de producţie. Sau poate că aveţi în vedere achiziţia de materie primă sau materiale pentru următorul ciclu de activitate şi achiziţionarea acestora „cu banii jos” v-ar da posibilitatea să obţineţi reduceri importante de la furnizori. Sau poate că, pur şi simplu, doriţi să vă asiguraţi necesarul pentru acoperirea cheltuielilor curente care să vă permită să oferiţi în continuare servicii de calitate clienţilor dvs.

În oricare dintre situaţiile de mai sus vă aflaţi – şi nu numai – ROMCOM vă pune în continuare la dispoziţie patru tipuri de împrumuturi menite să vină în întâmpinarea nevoilor dvs. de finanţare pe termen scurt sau mediu.

Creditul Standard

Pentru investiţii în spaţii de producţie sau birouri, achiziţii de echipamente, terenuri agricole ş.a.m.d., vă oferim Creditul Standard, cel mai comun tip de finanţare, care presupune rambursarea sumei împrumutate în rate lunare, pe o perioadă de maxim 5 ani. Suma împrumutată trebuie să se încadreze în limita de 120.000 RON, iar scadenţarul de plată poate fi adaptat specificului afacerii dvs., de la o simplă perioadă de graţie la începutul perioadei de finanţare până la configurarea unui scadenţar sezonier.

Creditul Punte

Dacă aveţi un proiect cu finanţare europeană nerambursabilă aprobat, vă punem la dispoziţie Creditul Punte în sumă de maxim 200.000 RON care poate fi configurat aşa încât rambursarea lui să coincidă cu încasarea ajutorului financiar şi să nu creeze blocaje în fluxul de numerar al afacerii dvs. Rambursarea se poate face şi în mai multe tranşe, iar dobânda este ajustată la soldul rămas.

Creditul fără Rate

Pentru aceia dintre dumneavoastră care desfăşuraţi activităţi agricole şi aveţi nevoie de capital de lucru pe perioada unui ciclu de producţie (maxim 1 an), dar nu înregistraţi venituri constante pe parcursul anului, am dezvoltat începând cu anul 2013 Creditul Fără Rate, un produs de finanţare astfel creat încât să nu pună o presiune financiară nedorită asupra activităţii dumneavoastră şi să vă permită să rambursaţi împrumutul atunci când înregistraţi şi veniturile. Dobânda se reţine la început, astfel că nu aveţi rate lunare de achitat.

Creditul Flexibil

În fine, dacă aveţi nevoie pur şi simplu de bani pentru acoperirea cheltuielilor curente, pentru completarea stocului de marfă, pentru achiziţia de materie primă ş.a.m.d., puteţi alege Creditul Flexibil, un produs de tipul liniei de credit care vă oferă o mare flexibilitate în ceea ce priveşte accesarea şi rambursarea de bani în limita unui plafon aprobat. Creditul se acordă pe o perioadă de 1 an, iar dumneavoastră achitaţi lunar minim dobânda, având libertatea să rambursaţi şi din capital. Cheia acestui produs este controlul pe care îl deţineţi asupra costurilor, întrucât plătiţi dobândă doar la suma utilizată, fără comisioane aplicate la suma neutilizată.

Pentru informaţii mai detaliate despre cum puteţi obţine o finanţare într-una dintre variantele descrise mai sus, vă invităm să ne vizitaţi la sediul nostru din Oradea sau să ne contactaţi prin email la dorin.pantea@romcom.ro, sau telefonic la 0752 210 446.

Mult spor în lucruri bune!

Dorin Pantea

Despre autor

Despre autor: Dorin este consultant credite şi responsabil pentru promovarea creditelor ROMCOM prin intermediul birourilor ROMCOM din ţară. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2007. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus