Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Creditul PUNTE

By on 20 March 2013 in Credite IMM

Este sezonul implementărilor de proiecte cu finanţări nerambursabile şi beneficiarii acestor fonduri se văd nevoiţi să pună la bătaie contribuţiile proprii pentru a putea realiza investiţiile finanţate prin aceste proiecte. Dacă până acum această contribuţie a fost doar o sumă pe un extras de cont, ei bine, acum vorbim de CASH care trebuie plătit efectiv.

Şi pentru că principiul finanţării cu fonduri europene nerambursabile este cel a decontării, care presupune realizarea investiţiei şi apoi recuperarea părţii nerambursabile, lucrurile se complică şi mai mult, pentru că suma efectiv necesară la început pentru realizarea unui proiect depăşeşte nivelul contribuţiei proprii la proiectul respectiv.

Pentru a veni în întâmpinarea acelor întreprinzători care se află pe punctul de a realiza investiţiile şi au nevoie, pe lângă contribuţia proprie, de fonduri suplimentare în vederea realizării achiziţiilor, ROMCOM oferă un produs de finanţare special numit Creditul Punte.

Aş putea face o descriere tehnică a acestui produs şi să scriu despre sumele acordate, durata maximă, dobânzi, comisioane şi alte asemenea lucruri. Pe toate acestea, însă, le găsiţi pe pagina noastră de internet, www.romcom.ro, alături de alte informaţii utile despre finanţările acordate de ROMCOM. Prefer să las dicţionarele limbii române să ne ajute să înţelegem care ar fi beneficiile Creditului Punte, iar în sensul acesta voi apela la câteva dintre definiţiile termenului punte, cu adăugirile de rigoare. Toate definiţiile sunt preluate de pe www.dexonline.ro.

Punte – pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) aşezat peste un şanţ, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. De multe ori viaţa ne scoate în cale, la propriu şi la figurat, şanţuri sau ape peste care trebuie să trecem pentru a putea progresa. Dacă ar fi să căutăm un vad pe unde să trecem, poate ar trebui să ocolim mult, abătându-ne de la traseu şi irosind mult timp inutil, riscând poate să nu ne mai atingem obiectivul. Puntea rezolvă această problemă oferindu-ne un traseu scurt şi sigur spre destinaţie. Creditul Punte are aceeaşi utilitate pentru cei care riscă să se blocheze în implementarea unui proiect.

Punte – scândură groasă sau panou îngust aşezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălţime. Omul care îşi clădeşte o familie, o carieră, o afacere etc. este asemenea muncitorului care lucrează pe schelă. Trebuie să depună efort, să fie mereu atent, precaut şi să-şi asume riscurile pe care le presupune activitatea sa. Puntea este elementul care contribuie la siguranţa lui atunci când munceşte la înălţime. Pot doar să-mi imaginez ce ar însemna ca schela să fie formată doar din nişte bare pe care muncitorii să se plimbe ca maimuţele. Ar fi ceva tragi-comic. Ei bine, Creditul Punte poate fi acel element de siguranţă care să-i faciliteze întreprinzătorului clădirea cu succes a afacerii sale.

Punte – pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. Îmi închipui cum ar fi să cumpăr un bilet pe un vas de croazieră, să fac toate pregătirile de rigoare şi să mă prezint la îmbarcarea pentru experienţa vieţii mele, doar ca să constat că vasul este ancorat la câteva zeci de metri de ţărm şi trebuie să înot ca să pot urca la bord! Se întâmplă uneori ca omul să se afle la mică distanţă de visul vieţii lui, dar cu toate acestea visul să fie aparent imposibil de atins. În cazul acesta, soluţia salvatoare este o punte de legătură. Dacă eşti aproape să-ţi atingi ţelul, dar încă nu eşti chiar acolo, Creditul Punte poate fi soluţia potrivită pentru tine.

Aş putea continua cu analogiile, dar cred că aţi prins ideea. Creditul Punte nu este un scop în sine, ci un mijloc sau un instrument de a obţine un lucru necesar, dorit, visat. Totul, însă, numai în contextul potrivit. Un Credit Punte greşit înţeles şi utilizat poate fi ca un pod de frânghie care la un vânt puternic se balansează şi te poate arunca în prăpastie.

Pentru orice detalii referitoare la posibilitatea de contractare a unui Credit Punte, apelaţi la consultanţii noştri!

Mult spor în lucruri bune!

Dorin Pantea

Despre autor

Despre autor: Dorin este consultant credite şi responsabil pentru promovarea creditelor ROMCOM prin intermediul birourilor ROMCOM din ţară. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2007. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus