Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Elementul viu în managementul schimbării

By on 17 November 2010 in Training

Dacă s-ar face un studiu probabil am descoperi că cel mai uzitat termen (cuvânt) este criza și aceasta pentru că denotă mediul în care ne trăim viața și afacerea în ultimul timp. Lucrul acesta ne-a pus în fața unor decizii importante pentru bunul mers al afacerii, al supraviețuirii, al evitării catastrofelor financiare și așa mai departe. Atât în vremuri de pace (a se citi în afara vremurilor de criză) cât și în vremuri de război (adică, în criză) ne confruntăm cu decizii de schimbare sau ceea ce specialiștii numesc managementul schimbării.

Nu voi încerca în cele ce urmează o dezvoltare a acestui subiect. Dar plec de la premisa că este necesar ca organizaţia să adopte schimbări pentru a putea supravieţui într-un mediu din ce în ce mai imprevizibil. De aceea, organizaţia trebuie să considere schimbarea o ocazie favorabilă, deoarece o ajută să se dezvolte şi să prospere. Schimbările fac parte din viaţa managerială şi organizaţională. Ele pot fi importante, se produc din ce în ce mai frecvent şi pot fi decisive pentru supravieţuirea organizaţiei. Schimbările pot oferi persoanelor implicate diferite oportunităţi: creşterea satisfacţiei profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ameliorarea practicilor adoptate, sporirea eficienţei, evitarea intrării în incapacitate de plata, închiderea afacerii, reprofitabilizarea etc.

Oricare ar fi scopul schimbării pe care trebuie să o faci în afacerea ta cred că cel mai important element de care trebuie să ții cont este persoana angrenata în mecanismul afacerii.

Henry Ford – un geniu în domeniul automobilelor și a metodelor de producție în masă se întreba la un moment dat: “Oare de ce trebuie să am de a face cu toți acești oameni, când tot ce vreau este forța brațelor lor?”

Cu siguranță persoanele din firmă nu sunt mașini. Sunt oameni înzestrați cu o personalitate marcantă și cu un înalt potențial. Doar oamenii pot reacționa atunci când apare ceva inopinat și își pot impresiona clientul printr-o performanta neobișnuită. Oamenii sunt cei care pot sluji; oamenii sunt cei care pot conduce; oamenii sunt cei care pot aduce inovații și pot crea ceva; numai oamenii pot iubi și urî (Bill Pollard – Sufletul firmei). Ce fel de angajat ți-ai dori să ai la firma ta?

De aceea, cred ca indiferent de schimbarea pe care o faci sau de scopul acesteia, managementul schimbării trebui sa ia în considerare persoana angrenată în mecanismul afacerii tale.

Indiferent cum privești schimbarea organizației te păcălești singur dacă crezi că poți veni cu un plan al schimbării pe care să îl comunici simplu sau să îl impui oamenilor sa il implementeze. Ce spun oamenii despre modul in care administrezi schimbarea? Intreaba-i.

Marcel Niculas

Despre autor

Despre autor: Marcel lucreză la biroul ROMCOM din Oradea. Înainte de a se alătura echipei ROMCOM, Marcel a lucrat ca manager de calitate în cadrul unei companii de IT. Din 2006 până în 2016 a lucrat ca și consultant finanțări nerambursabile. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus