Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia și în 2011 de fonduri europene nerambursabile

By on 16 December 2010 in Finanțări nerambursabile

Începând din 2007, fondurile pentru IMM-uri au avut trecere astfel încât s-au epuizat fondurile alocate până în anul 2013. Din acest motiv s-a luat decizia realocării unor fonduri din alte domenii pentru a se suplini şi a da şansa şi altor IMM-uri care din diferite motive n-au apucat să beneficieze în perioada din 2007 până în 2010 de Fondurile Europene destinate Creşterii Competitivităţii Economice a IMM-urilor.

Am decis ca banii să fie redirecţionaţi către operaţiunile importante din punctul de vedere al obiectivelor şi care sunt cele mai solicitate de către beneficiari. Marii câştigători sunt reprezentanţii mediului privat, în special IMM-urile“, spune Cătălina Meliţă, directorul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice.

Cea mai mare sumă a fost realocată în cadrul Axei I, către operaţiunea “Investiţii productive pentru IMM-uri şi întreprinderi mari”. Este vorba de aproximativ 300 de milioane de euro. Banii provin de la operaţiunea “Standard” (21,3 milioane de euro), de la “Consultanţă“ (40 de milioane de euro), “Clustere-lanţuri de furnizori” (69 de milioane de euro) şi de la “Poli de competitivitate” (162 de milioane de euro).

Banii realocaţi vor fi direcţionaţi o treime, respectiv 97 de milioane de euro, către întreprinderi mari şi două treimi, adică 195,3 milioane euro, către IMM-uri.

Cele mai multe cereri ale IMM-urilor au fost pentru echipamente şi noi linii de fabricaţie.“, CĂTĂLINA MELIŢĂ, director AM POS CCE. Aşadar veşti bune atât pentru sectorul IMM-urilor cât şi pentru întreprinderile mari, având încă o şansă să beneficieze de Fondurile Europene destinate Creşterii Competitivităţii Economice.

Sursa: www.evz.ro

Andrei Bondar

Despre autor

Despre autor: Andrei a ieşit de pe băncile facultăţii hotărât să aibă o afacere proprie în domeniul zootehnic, împreună cu tatăl său. Acum continuă să se implice în afacerea de familie, şi oferă consultanţă altor fermieri cu privire la oportunităţile de finanţare de la Uniunea Europeană. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus