Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Măsura 112 Instalarea Tinerilor Fermieri – O ultimă sesiune în anul 2012 şi probabil şi în 2013

Situaţia pe Fondurile Europene s-a mai complicat puţin în ultimul timp, motivul principal îl constituie numărul mare de proiecte depuse. Astfel înainte de a te gândi să depui un proiect trebuie să te asiguri că proiectul tău va obţine un punctaj cât mai mare.

Criteriile de punctaj sunt următoarele:

  • Solicitantul deţine o ferma de semi-subzistenţă – 20 puncte;
  • Solicitantul deţine o exploataţie agricolă (cu profil vegetal/animal) într-o zonă defavorizată – 15 puncte;
  • Solicitantul are în proprietate exploataţia agricolă – 30 puncte;
  • Solicitantul face parte dintr-o formă asociativă, recunoscută conform legislaţiei în vigoare – 20 puncte;
  • Solicitantul accesează măsura de agro-mediu – 15 puncte.

In ceea ce priveşte criteriul privind acordarea punctajului pentru proprietate trebuie ţinut cont de faptul că toată exploataţia agricolă trebuie să fie deţinută în proprietate atât terenul și animalele cât şi adăposturile pentru animale, cu alte cuvinte clădirile din cadrul exploataţiei agricole.

Pentru punctajul privind forma asociativă, solicitantul trebuie să fie înscris într-o cooperativă agricolă, grupuri de producători; cel mai simplu ar fi să se înscrie într-o cooperativă agricolă: societate cooperativă agricolă, constituită conform Legii nr. 1/2005 sau cooperative agricole constituite conform Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Celelalte criterii de punctaj sunt mult mai clare si nu au existat multe neclarităţi în acordarea punctajului cât şi în obţinerea actelor necesare pentru punctarea acestora.

Bugetul alocat pentru sesiunea din iunie 2012 este de 120.886.096 Euro, un buget care din câte am putut observa până în momentul de faţă este un buget ce va fi acoperit fără probleme în sesiunea din iunie 2012.

Andrei Bondar

Despre autor

Despre autor: Andrei a ieşit de pe băncile facultăţii hotărât să aibă o afacere proprie în domeniul zootehnic, împreună cu tatăl său. Acum continuă să se implice în afacerea de familie, şi oferă consultanţă altor fermieri cu privire la oportunităţile de finanţare de la Uniunea Europeană. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus