Soluții de dezvoltare pentru afaceri

O noua oportunitate de finanțare pentru microintreprinderi – POR 4.3.

By on 12 March 2014 in Finanțări nerambursabile
În data de 11 martie 2014 s-a deschis un nou apel de proiecte prin POR axa 4.3. Trebuie sa mentionez că se pot de pune proiecte doar în 3 regiuni:

– Nord-Est – suma alocată 5,43 mil. euro

– Sud-Muntenia – suma alocată 13,55 mil. euro

– Nord-Vest – suma alocată 3,88 mil. euro.

Această linie este destul de cunoscută deoarece oferea o finanțare de 100% (dar nu mai mult de 200.000 euro). Noul apel de proiecte vine însa cu anumite limitari: suma totală alocată este destul de mică (în regiunea noastră se vor finanța 20-30 proiecte), sunt eligibile doar dotările (echipamente, utilaje, sisteme IT) nu și lucrările de construcții iar perioada de implementare este limitată la 31.12.2015 în condițiile în care se dorește evaluarea proiectelor și semnarea contractelor de finanțare până în iunie 2014.
În rest, condițiile s-au păstrat: solicitantul trebuie să fie microintreprindere (1-9 angajați), să fi desfășurat activitate de cel puțin un an fiscal integral, investiția să se realizeze în mediul urban.
Ghidul solicitantului și anexele sale îl găsiți AICI. Criteriile complete de eligibilitate (inclusiv codurile CAEN eligibile) se găsesc în Ghidul solicitantului începând cu pagina 9 până la pagina 14.  Criteriile de punctaj se găsesc în lista de anexe atașata ghidului.
Pentru mai multe informații vă rog să îmi scrieți pe adresa de email: emanuel.cadar@romcom.ro.
Pentru a vă putea răspunde cât mai precis va rog frumos să îmi trimiteți și următoarele documente:
  • Certficat Constatator de informare (care să conțină date actuale ale societății chiar dacă nu e nou)
  • Bilanț 2013 (formulare 10-40)
  • O scurta descriere a afacerii dvs
  • O scurta descriere a investiției pe care doriți să o realizați (denumire echipamente, nr. buc, pret estimativ, felul în care vor fi integrate în activitatea existentă).
Perioada de depunere: 20 martie 2014, ora 10:00 – 17 aprilie 2014, ora 14:00. 
ATENȚIE: Selecția proiectelor se va face pe principiul primul venit – primul servit.
Emanuel Cadar

Despre autor

Despre autor: Emanuel lucrează în cadrul biroului din Oradea, şi este specializat în scrierea de proiecte de finanţare pentru întreprinderi de producţie şi servicii. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus