O nouă sesiune pentru agricultori pe măsura 121 – modernizarea exploataţiilor agricole
Începând cu 26 noiembrie 2012 se va lansa o noua sesiune de proiecte în cadrul liniei de finanţare Măsura 121 – “Modernizarea exploataţiilor agricole”. Anul acesta a mai avut loc o sesiune pe Măsura 121 – “Modernizarea exploataţiilor agricole”, începând cu luna aprilie 2012 şi sa încheiat în luna iunie 2012.
În momentul de faţă nu cunoaştem care va fi bugetul alocat, dar în mod cert va fi împărţit între sectorul zootehnic şi sectorul vegetal (acest mod de lucru a mai fost folosit şi la ultimele sesiuni).
Astfel în cadrul sectorului vegetal, componentele principale (în ordinea punctajului obţinut) sunt următoarele:
- Legumele;
- Pepiniere și plantații de pomi și arbuști fructiferi, căpşunării;
- Culturi de câmp;
- Pepiniere și plantaţii de viţă de vie pentru vin (cu excepţia restructurării și reconversiei plantaţiilor de viţă de vie) și struguri de masă;
În cadrul sectorului zootehnic, componentele principale sunt următoarele:
- Bovine pentru carne;
- Bovine pentru lapte;
- Ovine ş caprine pentru îngrășare;
- Ovine şi caprine pentru reproducţie;
- Porcine pentru reproducţie;
- Porcine pentru îngrăşare;
- Păsări pentru carne;
- Păsări pentru ouă;
Aceste fonduri pot fi accesate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice care activează în agricultură, având cel puţin 2 UDE ( Unităţi de Dimensiune Economică); fie modernizare a activităţii, fie se pot înfiinţa ferme zootehnice sau vegetale.
În cadrul Măsurii 121 se pot achiziţiona utilaje şi echipamente agricole (noi), construirea/modernizarea adăposturilor pentru animale, dotări pentru adăposturi, construirea/modernizarea clădirilor destinate procesării produselor agricole, înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi și căpşuni, etc.
Sprijinul este de 40% din valoarea eligibilă a proiectului, care poate creşte dacă beneficiarul, cel care depune proiectul este o persoana sub 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii proiectului).
Sprijinul poate fi de maxim 800.000 de euro pentru sectorul zootehnic. Pentru sectorul vegetal, la care valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 1.000.000 Euro, ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (reprezentând 400.000 Euro).
Pentru proiectele depuse de beneficiarii măsurii 141 ”Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”, care au semnat decizia de finanțare, valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 50.000 Euro, ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (reprezentând 20.000 Euro).
Pentru mai multe detalii cu privire la măsura 121 va rugam sa ne contactați prin email la andrei.bondar@romcom.ro sau telefonic la 0259 479 793.