Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Sprijin financiar pentru înfiinţarea unui service auto în mediul rural

By on 29 March 2011 in Finanțări nerambursabile

Printre afacerile preferate de antreprenorii din mediul rural care au obţinut aprobarea pentru proiectele depuse în sesiunea din 2010 în cadrul Măsurii 312 – “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi,” se numără şi unităţile de service auto.

Dintr-un studiu efectuat de www.auto.ro şi citat de ziarul Gândul reiese că 58,4% dintre cei 13.751 şoferi intervievaţi apelează la serviciile unui service independent. În perioada de criză service-urile şi-au plusat veniturile prin oferte de servicii noi şi comercializarea pieselor de schimb necesare reparaţiilor. Posibilitatea achiziţionării de echipamente noi constituie un avantaj concurenţial, mai ales în contextul economic actual.

Şi în luna mai a acestui an, cei interesaţi pot să depună cereri de finanţare pentru înfiinţarea unui atelier de întreţinere şi reparare a autovehiculelor. În acest scop, solicitanţii pot beneficia de maxim 200.000 Euro, procentul finanţării nerambursabile păstrându-se la 70%. Banii pot fi utilizaţi pentru achiziţionarea de echipamente specifice activităţilor de: reparaţii mecanice, reparaţii electrice, reparaţii ale sistemelor electronice de injecţie, întreţinerea uzuală (curentă), reparaţii ale caroseriei, reparaţii ale unor piese ale motorului, spălare, lustruire, vopsire, repararea parbrizelor, repararea scaunelor din autovehicule, repararea, montarea sau înlocuirea anvelopelor şi a camerelor de aer, tratamentul anti-rugină, şi instalarea de piese şi accesorii opţionale care nu fac parte din procesul de fabricaţie.

Pentru a beneficia de fonduri nerambursabile pentru deschiderea unui service auto in mediul rural trebuie să aveţi în vedere următoarele:

  • înfiinţarea unei micro-întreprinderi (SRL sau întreprindere individuală) în mediul rural cu asociat unic bărbat sub 40 de ani sau femeie, indiferent de vârstă;
  • crearea de locuri de muncă;
  • capacitate de cofinanţare (30%) care se dovedeşte print-o scrisoare de confort sau printr-un extras de cont.

Pentru mai multe informaţii cu privire la obţinerea de finanţare pentru activităţile menţionate, puteţi să ne contactaţi prin email la ligia.petan@romcom.ro sau telefon 0740-010908.

Ligia Petan

Despre autor

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus