Soluții de dezvoltare pentru afaceri

STARTUP NATION – GATA DE START – 200.000 RON nerambursabili pentru firme nou-infiintate

Vineri, 5 Mai, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat a facut publice normele schemei de ajutor de minimis ale programului Startup Nation modificate in urma aprobarii amendamentelor la proiectul Legii de aprobare a OUG nr. 10/2017, Lista codurilor CAEN eligibile in cadrul schemei precum si modelul de plan de afaceri.

Prezentare generală & Obiective

Programul Start-up Nation este un program multianual, care se va desfășura în perioada 2017-2020. Obiectivul programului este de a contribui în mod direct la realizarea a 20.000 locuri de muncă în fiecare an, respectiv 100.000 locuri de muncă pe toată perioada de desfășurare a programului, incluzând și locurile de muncă indirecte.

Prin program vor fi finanțate cel puțin 10.000 firme în fiecare an. Condiția este ca aceastea să fi fost înființate după 30 Ianuarie 2017, să înființeze cel puțin un loc de muncă nou și să păstreze locurile de muncă nou înființate cel puțin 2 ani după finalizarea implementării proiectului.

Bugetul anual al programului de finanțare este de app 1.71 miliarde RON, și ar putea fi suplimentat funcție de gradul de contractare al sumelor.

Cheltuieli eligibile

Principalele categorii de cheltuieli eligibile sunt următoarele:

  • Echipamente tehnologice, maşini, utilaje, electrostivuitoare, motostivuitoare şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale;
  • Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ (clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii, producţie şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate). Valoarea activului achiziţionat în cazul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR cu excepţia spaţiilor din elemente prefabricate. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, trebuie să fie puse în funcţiune la locul implementării proiectului, la momentul decontului;
  • Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;
  • Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, rulote cu sau fără motor pentru comerț stradal și autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, exceptând vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor sau contra cost. (2) Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi, taxi nu este limitată valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate. (3) Pentru alte activități în afara celor prevăzute la alin (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul programului, cu justificarea necesității achiziționării acestora în planul de afaceri, în limită maximă de 36,000 lei fără TVA și maxim 1 autoturism / beneficiar.
  • În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o districţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;
  • Echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video,etc.);
  • Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu completările şi modificările ulterioare;
  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
  • Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de desfășurare a activității de comerţ, producţie sau servicii;
  • Salariile, utilitățile și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ (clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii, producţie şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate). Spatiile pentru care se acorda chirie nu trebuie să aibă destinaţie locativă. Salariile se decontează la nivelul salariului mediu, inclusiv contribuțiile aferente angajatorului. Decontarea se face pentru valoarea salariilor, utilităților și chiriei aferente după momentul semnării acordului pentru perioada de implementare;
  • Realizarea unei pagini web pentru prezentarea și promovarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor, inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis, în limita maximă a 8000 lei fără TVA;
  • Active necorporale referitoare la brevete de inventie, francize, etichetare ecologică, licenţe, etichetare ecologică, software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;
  • Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială în limita a maxim 3000 lei fără TVA. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate, care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv;
  • Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;
  • Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului, dar nu mai mult de 8000 lei fără TVA; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă, care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

Mod de înscriere si evaluare proiecte

Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro.

Data de la care este activă înregistrarea on-line se comunică pe site-ul instituţiei cu cel putin 5 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis (deocamdata data de la care va fi activa inregistrarea on-line nu a fost anuntata).

Perioada de inscriere online va fi de 30 zile.

Evaluarea proiectelor se va face electronic și punctajul proiectului se va calcula automat pe baza completării online a datelor proiectului, urmând ca proiectele să fie ulterior ordonate după punctaj, punctajul minim fiind de 50 puncte.

Grila punctaj

Startup nation grila punctaj

Alte mențiuni

  • Beneficiari de tip PFA/II/IF nu sunt eligibili pentru finanțare.
  • Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate
  • Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN.
  • Firma care solicita finantare trebuie sa fie înființată de către persoane fizice care nu au sau nu au avut calitatea de acționar sau asociat într-un alt IMM care desfășoară sau a desfășurat aceeași activitate autorizată pe care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere.
  • Nu este eligibila finantarea pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.
  • Decontarea cheltuielilor se va face pe mecanismul cererilor de plată.

Haideți să discutăm

Pentru a discuta concret modul în care puteți obține finanțare în cadrul acestui program, vă rugăm să ne contactați.

Sursa: http://www.aippimm.ro/articol/programe/start-up-nation-2017/start-up-nation-2017/

Tags:

Atasamente

Nume Dimensiune
model-plan-de-afaceri-start-up-nation-2017 214 KB
lista-caen-start-up-nation2017 580 KB
schema-start-up-nation-5-mai2017 239 KB
Corneliu Cadar

Despre autor

Despre autor: Corneliu s-a alăturat echipei ROMCOM din Oradea în iulie 2014. A absolvit Facultatea de Management de la Universitatea Emanuel din Oradea şi lucrează la departamentul de consultanţă – finanţări nerambursabile cu fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus