Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Cerere de concediu

By on 24 November 2010 in Training

Citind presa şi privind în jur, mi-e imposibil să nu constat că trăiesc într-o ţară a paradoxurilor. Iar unul dintre acestea are legătură cu un subiect sensibil, acela al concediului de odihnă. Am citit recent un articol care făcea o comparaţie între ţările europene, în funcţie de numărul de ore lucrate de angajaţi, precum şi în funcţie de numărul de zile de concediu de odihnă acordate acestora prin lege. Se pare că românii, alături de maltezi, luxemburghezi şi britanici, lucrează cel mai mult: 40 de ore pe săptămână. Ba chiar, în România statisticile arată că numărul de ore de muncă tinde să depăşească pragul de 40, ajungând în anul 2009 la o medie de 41,2 ore pe săptămână (francezii, de exemplu, lucrează doar 35 de ore în acelaşi interval).

În acelaşi timp, culmea, românii beneficiază şi de cele mai puţine zile de concediu de odihnă plătit din Europa – 20 într-un an, spre deosebire de 28 în Marea Britanie (ca să luăm extrema cealaltă). Am putea spune, aşadar, că suntem o naţiune obsedată de muncă, nu? Iar dacă ne gândim la faptul că sunt mulţi care lucrează efectiv ore suplimentare care nu se regăsesc prin pontaje, din dorinţa de a-şi suplimenta veniturile sau măcar de a nu-şi pierde locurile de muncă, sau la faptul că mulţi au zile de concediu pe care nu şi le iau niciodată, din aceleaşi motive, imaginea este şi mai clară.

Ca o scurtă paranteză, România este printre ţările cu cea mai scăzută productivitate a muncii din Europa. Mă întreb dacă muncim mult pentru că muncim prost şi trebuie să compensăm prin cantitate sau dacă muncim prost pentru că muncim mult şi ne piere cheful. Rămâne o întrebare deschisă.

Revenind la ideea de mai înainte, ceea ce m-a determinat să meditez puţin pe tema concediului a fost chiar mărturisirea auzită nu o dată de la persoane cu care am venit în contact în diverse conjuncturi. Mulţi au recunoscut că nu şi-au luat concediu în ultimii ani, din diverse motive: au muncit ca să le asigure copiilor un viitor, au avut o afacere care nu le-a permis să plece undeva pentru 1-2 săptămâni etc. Mă întreb, însă, dacă există o justificare suficient de bună pentru acest sacrificiu.

N-aş vrea să fiu greşit înţeles şi de aceea precizez că sunt conştient de toate avantajele pe care le presupune luarea deciziei de a renunţa la concediul de odihnă. Dacă ai o afacere, poţi păstra în permanenţă controlul asupra ei, mai ales când prezenţa ta este necesară pentru a-i motiva pe angajaţi. În plus, timpul pe care l-ai petrece „făcând nimic” îl poţi petrece făcând ceva care să ducă afacerea respectivă un pas mai departe. Ca să nu mai vorbim de faptul că eviţi perioadele de reacomodare la întoarcerea din concediu şi în felul acesta nu îţi ieşi din ritm. Şi cu siguranţă mai sunt şi altele…

Dacă eşti un simplu angajat, poţi gândi că orice oră suplimentară lucrată se traduce într-un venit suplimentar pentru tine şi familia ta. Iar dacă eşti oarecum obligat să renunţi la vacanţe pentru că şeful acţionează după principiul că „numai cine n-are suficient de lucru îşi ia concediu” sau că „dacă mă pot descurca fără tine trei săptămâni, înseamnă că n-am nevoie de tine cu adevărat”, nu te poate condamna nimeni. Până la urmă, trăim vremuri de criză în care locul de muncă este brăţară de aur, ca să spun aşa, şi nu se găseşte pe toate gardurile.

Sunt de acord, aşadar, că pentru unii concediul înseamnă un lux pe care cu greu şi-l pot permite sau nu şi-l pot permite deloc. În opinia mea, însă, efectele pe termen lung unui efort prelungit fără repaus pot fi grave, iar noi suntem prea puţin obişnuiţi să gândim pe termen lung şi privim doar până la sfârşitul lunii sau la sfârşitul anului. Din păcate, sunt prea puţine activităţi în lumea aceasta care să nu presupună stres, iar stresul îşi spune cuvântul atunci când nu este luat în serios. Din lumea medicală se trag tot mai multe semnale de alarmă că stresul are efecte nocive asupra organismului uman, atât pe plan fizic, cât şi psihic. Din păcate, însă, este ceva cu care ne putem obişnui şi care poate deveni un mod de a trăi, iar când apucăm să regretăm că i-am făcut loc în viaţa noastră, este de multe ori prea târziu.

Am întâlnit recent un vechi prieten pe care l-am apreciat pentru puterea de a gândi altfel. El mi-a mărturisit că a început o afacere, dar nu pentru a face avere, ci pentru a fi stăpân asupra timpului său şi pentru a putea decide cât şi în ce să investească acest timp. El a înţeles, probabil, că risca să lucreze toată viaţa ca un „nebun” şi să se trezească peste ani că are ce să lase moştenire copiilor lui, dar că i-a pierdut chiar pe aceştia în procesul de a le asigura viitorul.

NU scriu aici ca să dau sfaturi cuiva, ci doar pentru a ridica un semn de întrebare şi a prezenta, eventual, o altă opinie decât cele pe care le-am auzit, poate, de multe ori în jurul nostru. Mă întreb dacă nu cumva am face mai bine să muncim mai inteligent şi mai bine într-un timp mai scurt şi să apucăm, în felul acesta, să ne şi bucurăm de ceea ce avem în jurul nostru, de comorile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi pe care de multe ori le ignorăm.

Închei mărturisind că dacă se va găsi cineva care să se relaxeze o săptămână (chiar şi acasă, cu o carte în mână sau ascultând nişte muzică bună) după ce-şi va fi închis telefonul şi emailul în urma acestor gânduri, voi fi cel mai mulţumit.

Despre autor

Despre autor: Dorin este consultant credite şi responsabil pentru promovarea creditelor ROMCOM prin intermediul birourilor ROMCOM din ţară. S-a alăturat echipei ROMCOM în 2007. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus