Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Programul COMERȚ SERVICII 2016: Până la 135.000 lei nerambursabili pentru firmele cu cel puțin 2 ani vechime

By on 13 January 2016 in Finanțări nerambursabile

Procedura de implementare a programului COMERȚ SERVICII 2016 a fost lansată în consultare publică alături de programele MICROINDUSTRIALIZARE, START și MEDIU RURAL. Data exactă a deschiderii sesiunii de depunere a proiectelor nu a fost încă anunțată, dar știm că se va anunța cu cel puțin 5 zile înainte de deschidere. Perioada în care se vor putea depune proiecte pe anul 2016 va fi de 10 zile calendaristice.

Programul comert servicii 2016

Obiectivul Programului

Obiectivul Programului îl constituie întărirea capacității operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă, cât și dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă.

Bugetul Programului

Pentru Programul COMERȚ SERVICII 2016 a fost alocat un buget de 21,05 milioane de lei (peste 4,6 milioane de euro). Din bugetul respectiv se vor putea finanța aproximativ 156 de beneficiari.

Beneficiari eligibili

Beneficiarii programului sunt microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii care sunt înregistrate de cel puțin 24 luni calendaristice la Registrul Comerțului, care dețin capital privat și își desfășoară activitatea pe teritoriul României.

Nu sunt eligibile întreprinderile care au mai beneficiat de alocație financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani și au asociați, acționari sau administratori care dețin sau au deținut calitatea de asociați/acționari/administratori ai altor societăți care au beneficiat de alocație financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani.

Programul COMERȚ SERVICII se diferențiază față de celelalte programe finanțate prin bugetul de stat, în mod special, prin faptul că acest program este destinat în exclusivitate întreprinderilor care desfășoară sau care doresc să se dezvolte pe activități de comerț sau de prestări servicii.

Cheltuieli eligibile

  • achiziționarea de echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă / copiator / multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, sisteme audio-video, etc.);
  • achiziționarea de cititoare pentru cod de bare;
  • achiziționarea de cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare;
  • achiziționarea de aparate de marcat electronice fiscale;
  • achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate și instalații de măsurare, control și reglare necesare desfășurării activităților pentru care a solicitat finanțare;
  • achiziționarea de electro și motostivuitoare;
  • investițiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse și servicii (etichetare ecologică, licențe), software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfășurării activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață;
  • achiziționarea de mobilier, birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale (ex. sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă);
  • achiziționarea de autoutilitare;
  • realizarea unui site pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor sau serviciilor promovate ;
  • achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie ;
  • achiziționarea de instalații de încălzire sau climatizare aferente spațiului de comerț sau servicii;
  • specializare / perfecționare profesională în domeniul activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pentru care a solicitat finanțare și participare la cursuri, privind noțiunile fundamentale de igienă necesare în activitățile de comercializare a produselor și a serviciilor de piață;
  • consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului program și implementarea proiectului;

Finanțare nerambursabilă

Finanțarea nerambursabilă este de maxim 90% din valoarea investiției, dar nu poate depăși suma de 135.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro). Asta înseamnă că, la un ajutor maxim, beneficiarul trebuie să vină cu minimum 15.000 de lei (3.300 de euro), astfel încât investiția totală prin program să ajungă la cel puțin 150.000 de lei (33.300 de euro).

Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcțiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziționate, nu sunt eligibile.

Află mai multe

În acest moment Ghidul Programului este consultativ și pot apărea mici modificări la varianta finală. Ghidul îl puteți accesa pe website-ul Departamentului Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de afaceri și Turism. De asemenea, mai jos puteți găsi grila de evaluare a Programului COMERȚ SERVICII 2016.

Dacă dorești să afli mai multe informații despre acest program sau dacă dorești să afli condițiile de eligibilitate și cum poți obține finanțare nerambursabilă, te rugăm să ne contactezi.

Tags:

Atasamente

Nume Dimensiune
Grila de evaluare Comert Servicii 2016 226 KB
Corneliu Cadar

Despre autor

Despre autor: Corneliu s-a alăturat echipei ROMCOM din Oradea în iulie 2014. A absolvit Facultatea de Management de la Universitatea Emanuel din Oradea şi lucrează la departamentul de consultanţă – finanţări nerambursabile cu fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus