Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Programul START 2016: Până la 120.000 lei nerambursabili pentru firmele cu maxim 2 ani vechime

By on 13 January 2016 in Finanțări nerambursabile

Întreprinderile nou înființate cât și cele care au fost înființate cu mai puțin de 24 de luni de zile calendaristice, pot beneficia de un ajutor nerambursabil de la Guvern, pentru investiții, prin programul START 2016.

Programul START 2016

Programul START 2016 a fost lansat în consultare publică alături de programele MICROINDUSTRIALIZARE, COMERȚ SERVICII și MEDIU RURAL. Ca și în cazul programelor menționate, nu avem o dată exactă cu lansarea sesiunii de depunere a proiectelor.

Obiectul Programului START îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Bugetul Programului

Pentru Programul START 2016 a fost alocat un buget de 17 milioane de lei (peste 3,8 milioane de euro). Din bugetul respectiv se vor putea finanța aproximativ 141 de beneficiari.

Beneficiari eligibili

Beneficiarii programului sunt start-up-urile, microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care sunt înregistrate de cel mult 24 luni calendaristice la Registrul Comerțului, care dețin capital privat și își desfășoară activitatea pe teritoriul României.

Nu sunt eligibile întreprinderile care au următoarele domenii de activitate:

  • Intermedieri financiare şi asigurări
  • Tranzacții imobiliare
  • Activităţi juridice ( Cod CAEN 6910)
  • Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri (Cod CAEN 920)
  • Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional
  • Producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 571/2003 (activități de pescuit, activități de producție primară a produselor agricole, activități de prelucrare și comercializare a produselor agricole, activități de extractive a resuselor naturale și activități de export)

Cheltuieli eligibile

  • Echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru ,inclusiv software-ul aferent, necesare desfășurării activităților pentru care a solicitat finanțare
  • Aparate și instalații de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale
  • Autoutilitare
  • Brevete de invenție, mărci de produse și servicii (francize, etichetare ecologică, licențe), software pentru comerțul on-line, software necesar desfășurării activității pentru care se solicita finanțare
  • Calculatoare, servere, softuri
  • Realizarea unui site pentru prezentarea activității solicitantului și a produselor sau serviciilor promovate (în limita a 10.000 lei)
  • Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție, inclusiv din elemente prefabricate
  • Consultanța pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului program și implementarea proiectului

Finanțare nerambursabilă

Finanțarea nerambursabilă este de maxim 90% din valoarea investiției, dar nu poate depăși suma de 120.000 de lei (aproximativ 26.000 de euro). Asta înseamnă că, la un ajutor maxim, beneficiarul trebuie să vină cu minimum 13.300 de lei (2.900 de euro), astfel încât investiția totală prin program să ajungă la cel puțin 133.300 de lei (28.900 de euro).

Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcțiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziționate, nu sunt eligibile.

Află mai multe

În acest moment Ghidul Programului este consultativ și pot apărea mici modificări la varianta finală. Ghidul îl puteți accesa pe website-ul Departamentului Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de afaceri și Turism. De asemenea, mai jos puteți găsi grila de evaluare a Programului START 2016.

Dacă dorești să afli mai multe informații despre acest program sau dacă dorești să afli condițiile de eligibilitate și cum poți obține finanțare nerambursabilă, te rugăm să ne contactezi.

Tags:

Atasamente

Nume Dimensiune
Grila de evaluare Start 2016 218 KB
Corneliu Cadar

Despre autor

Despre autor: Corneliu s-a alăturat echipei ROMCOM din Oradea în iulie 2014. A absolvit Facultatea de Management de la Universitatea Emanuel din Oradea şi lucrează la departamentul de consultanţă – finanţări nerambursabile cu fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus