100 Argumente pentru un credit ROMCOM: Poți solicita prelungirea duratei împrumutului (57)
De cele mai multe ori după semnarea contractului de împrumut, relația dintre debitor și creditor se stinge încet sau chiar dispare. Ambele părți consideră că și-au maximizat interesele, iar comunicarea se mai face doar în cazuri extreme sau pe diverse teme birocratice.
Este o abordare cu totul eronată pentru că de cele mai multe ori creditorul află târziu de problemele debitorului și singurele măsuri pe care le poate lua pentru a-și recupera împrumutul sunt cele de natură extremă.
Relație apropiată
La ROMCOM încercăm (și reușim în majoritatea cazurilor) să păstrăm o relație cât mai apropiată cu clienții noștri astfel încât să fim la curent cu activitatea lor și să ne putem adapta foarte repede si eficient la orice situație de criză.
Practic, preferăm să facem prevenție printr-o comunicare sănătoasă cu clienții noștri, evitând astfel situațiile nedorite de ambele părți. Această adaptabilitate este posibilă prin câteva instrumente care ne pliază pe nevoia de moment a clienților cu care colaborăm.
Prelungirea duratei
Unul din aceste instrumente îți oferă posibilitatea să prelungești durata împrumutului.
Mai exact, dacă în urma discuțiilor pe care le avem pe parcursul perioadei de rambursare ajungem la concluzia că ratele sunt prea mari, putem prelungi această perioadă dându-ți posibilitatea ție și afacerii tale să “respirați mai ușor” și să trecem împreuna peste un potential impas. Perioada se poate prelungi în funcție de rata pe care crezi că activitatea ta o poate susține, totul cu minimum de elemente birocratice.
Nivelul următor
Probabil știi că o investiție inteligentă te poate ajuta să îți ridici afacerea la nivelul urmator. În cazul în care nu ai capitalul necesar pentru asta, ne-am bucura să te ajutăm, vino să discutăm.