Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Q Studio Spa Manicure: Salon de manichiura cu finantare ROMCOM

By on 11 June 2019 in Credite IMM

De curând s-a deschis în centrul orasului Oradea Q STUDIO SPA MANICURE, noul salon de manichiură care se dovedește a fi foarte promițător, și care  face deja obiectul laudelor din partea clienţilor.

Denisa, proprietara acestui salon, ne spune că de mult timp visează să aibă propriul salon de manichiură. Înainte de începerea proiectului, Denisa a lucrat ca angajată în acest domeniu, ceea ce i-a permis să dobândească experiența necesară pentru a conduce afacerea ei.

Fiind plină de pasiune și entuziasm, reușește să se diferențieze de concurenţă datorită unor tehnici moderne precum  “dry manicure”. De asemenea, o clientă de la salon ne relatează că: “Denisa este dedicată 100% clienților; când îți pasă, se vede diferența. Jos pălăria!”

Pentru a-și vedea visul împlinit, Denisa a avut nevoie de resurse financiare, dar nu știa unde să apeleze.

La recomandarea contabilei, a solicitat un credit de la ROMCOM, unde a obținut banii necesari pentru amenajarea şi dotarea spațiului de lucru.

Lucrările la salon, au durat doi ani, însă Denisa subliniază rapiditatea procedurilor la ROMCOM “Am fost surprinsă să văd cât de repede s-au mișcat lucrurile. Am stat un an de zile pentru toate autorizațiile și aprobările de la Primărie, însă la ROMCOM am avut banii în 7 zile.”

INAINTE DE AMENAJARE DUPĂ AMENAJARE

 

 

 

 

 

 

 

 

Un alt avantaj indicat de Denisa este faptul că dobânda la ROMCOM este fixă. Acest lucru i-a permis să își crească afacerea într-un mediu stabil și sigur, știind exact la ce să se aștepte în fiecare lună, spre deosebire de alte  instituții financiare tradiționale, unde dobânda este variabilă și depinde de alți indici. “Faptul că știu lună de lună cât am de plată, îmi dă un confort psihic și îmi permite să-mi administrez mai bine veniturile fără să am surprize neplăcute că-mi va crește rata.”

Lucrând cu oameniii și apreciind grija la detalii dar și atenția îndreptată înspre client, Denisa a fost plăcut surprinsă să vadă că încă mai există companii care pot oferi servicii superioare, lucru care de altfel se reflectă și în faptul că după creditul inițial, Denisa a mai contractat încă două credite de la ROMCOM.

La Q STUDIO SPA MANICURE, se acordă o atenție deosebită valorilor, cum se poate observa pe pagina afacerii : “Nu am ales întâmplător numele studioului de manichiură; Q STUDIO SPA MANICURE înglobează toate valorile importante: calitate, frumusețe, feminitate, sănătate, îngrijire, răsfăț, dragoste, bunătate, respect, corectitudine, atenția la detalii și empatia.”

Vrem să vă scriem povestea

La ROMCOM ne bucurăm pentru fiecare client care reușește să transforme un vis în realitate. Suntem alături de clientii noștri și ne bucurăm când avem șansa să scriem despre succesul lor. 

Fie că începi o afacere nouă, fie vrei să îți duci activitatea la următorul nivel, ne-am bucura să te sprijinim printr-un credit ROMCOM. Vino să vorbim! sau sună la 0756 119 084 pentru a lua legatura cu un consultant de credite.

Tags: ,

Dana Fetea

Despre autor

Despre autor: Dana este consultant credite la IFN ROMCOM SA , din 2013. A absolvit Facultatea de Științe Economice și a a urmat Programul de Master International Business & Management din Pavia, Italia. Are experiență în vânzări și este pregatită să vă dea cele mai bune soluții. .

Abonează-te

Rămâi la curent cu ultimele noutăți prin abonarea la newsletter-ul ROMCOM.

Sus