Soluții de dezvoltare pentru afaceri

Cristi Jugariu

Cristi Jugariu

Economist de formare, absolvent al Facultăţii de Management de la Universitatea Emanuel din Oradea, după o experiență de 8 ani în managementul producției în industria alimentară Cristi s-a alăturat echipei ROMCOM în anul 2010.

Perspectiva fondurilor europene pentru IMM-uri, la început de an 2013

By on 28 January 2013 in Finanțări nerambursabile
Cristi Jugariu

Ne apropiem de sfârșitul lunii Ianuarie și situația liniilor de finanțare care au beneficiat până acum de o popularitate foarte mare în rândul IMM-urilor se află încă într-o stare de incertitudine, spre deosebire de alți ani în care până pe la jumătatea lui Ianuarie exista un calendar bine conturat cu liniile de finanțare active, bugetele disponibile și termenele de depunere a proiectelor.

Teoretic, prin programul POS CCE (Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice)…

Citeste mai departe »

POS CCE 132 – Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii

By on 8 November 2012 in Finanțări nerambursabile
Cristi Jugariu

Până în 30 Noiembrie 2012 se mai pot depune cereri de finanțare prin programul POS CCE 132Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii. Eligibile sunt întreprinderile mici și mijlocii (exclus PFA, II, IF). Un alt criteriu de eligibilitate important este ca societatea să fi avut activitate în anul percedent și să fi înregistrat profit sau profit din exploatare.

Finanțarea nerambursabilă a cheltuielilor eligibile este în proporție de 70%. Implementarea proiectului (după aprobarea acestuia și semnarea contractului de finanțare) trebuie să se facă în maxim 1 an, cu o singură cerere de rambursare.

Cheltuielile eligibile sunt următoarele: …

Citeste mai departe »

S-a amânat sesiunea de depunere de proiecte pentru măsura 312

Cristi Jugariu

APDRP a anunțat că sesiunea pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 312 – „Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” se amână.

Sesiunea de cereri de proiecte pentru Măsura 312 se va desfăşura în perioada 3 – 28 septembrie 2012, noul termen limită pentru depunerea proiectelor este vineri, 28 septembrie 2012, ora 12:00.

Citeste mai departe »

Situație la închiderea sesiunii POS CCE 1.1.1.A2 din 2012

Cristi Jugariu

În perioada 22.11.2011 – 10.07.2012 a fost deschisă a 4-a sesiune de depunere de proiecte pe POS CCE 1.1.1.A2sprijin financiar cu valoare de până la 1.065.000 lei pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii. Suma alocată pentru acest al 4-lea apel pentru această schemă de finanțare a fost de 611.600.000 Lei.

În urma închiderii apelului, se poate constata că s-au depus 1.744 proiecte din cele 2.119 înregistrate online pe site-ul poscce.mimmcma.ro.

Valoarea totală a finanțării solicitate de cele 1.744 proiecte depuse este de…

Citeste mai departe »

Fonduri nerambursabile pentru confecții metalice

Cristi Jugariu

În perioada 1 – 31 August 2012 se vor putea depune proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile pentru activități de producție și prelucrare metale. Intre tipurile de cheltuieli eligibile încadrează construcția și/sau modernizarea spațiului de producție, dotarea acestuia cu utilaje de producție și cheltuielile cu proiectarea și consultanța. Suma maximă nerambursabilă disponibilă pentru un proiect este de 200.000 EUR dar nu mai mult de 85% din valoarea totală (fără TVA) a proiectului.

Aceste fonduri fiind disponibile prin programul FEADR – Măsura 312, ca și condiție esențială de eligibilitate pentru acest program – investiția trebuie să fie efectuată de o microîntreprindere (sau o persoană fizică care se angajează să se autorizeze sub o formă juridică dacă se aprobă proiectul) în mediul rural. Pentru teren/spațiu se acceptă atât proprietatea personală cât și …

Citeste mai departe »

Probabil “ultimul tren” pentru finantarea retehnologizarii si modernizarii intreprinderilor din industria prelucratoare, pana in 2014

Cristi Jugariu

Pana in 10 Iulie 2012 este deschisa singura sesiune de depuneri de proiecte din 2012 pentru Programul de finantare POS CCE, Masura 1.1.A2. – Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Pentru ca este o singura sesiune anul acesta pentru aceasta masura si pentru ca termenul de depunere a proiectelor s-a mai si prelungit cu 40 de zile fata de termenul initial prevazut la inceputul anului, este posibil ca intreaga suma disponibila sa fie acoperita de proiecte si sa nu mai existe…

Citeste mai departe »

Managementul schimbării – câteva observații

By on 21 February 2012 in Finanțări nerambursabile
Cristi Jugariu

Managementul schimbării este un domeniu foarte vast și nu am pretenția să îl abordez didactic și nici să dau răspunsuri complete. S-a mai discutat despre schimbare și despre managementul schimbării pe site-ul nostru, cel puțin aici despre anticiparea unei schimbări impuse de mediul exterior întreprinderii și aici despre oamenii implicați în procesul de schimbare și nevoia de comunicare în cadrul acestui proces, însă în continuare aș vrea să prezint câteva concluzii la care am ajuns în urma unor ani de experiență și a unor experiențe interesante cu privire la managementul schimbării.

Schimbarea poate să intervină din mediul exterior care pune anumite presiuni pe managementul unei întreprinderi, dar aceasta poate să vină și din interior, din dorința de a face lucrurile mai bine, mai organizat și mai eficient.

Intențiile bune ale unei schimbări nu garantează succesul implementării ei, nici măcar acceptarea ei de către toți subiecții implicați. Oricâtă comunicare ai încerca să dezvolți la nivel de organizație pe toate palierele și în toate direcțiile, dacă „elementul viu” – angajații nu simt necesitatea schimbării în cel mai bun caz schimbarea va fi de suprafață, pe un termen scurt (cât monitorizarea va fi mai strictă) dar pe când vei considera că lucrurile au intrat în rutină, vechile cutume vor ieși la iveală.

Cea mai bună metodă pentru acceptarea schimbării mi s-a părut aceea de a…

Citeste mai departe »

Fonduri nerambursabile pentru modernizare, diversificare și extindere

By on 12 January 2012 in Finanțări nerambursabile
Cristi Jugariu

Până la sfârșitul lunii Mai se pot depune cereri de finanțare pentru modernizarea întreprinderii, diversificarea producției unui amplasament existent, extinderea unei unități existente pentru creșterea capacității de producție, creearea unei noi unități de producție, achiziția de bunuri intangibile (software, brevete, licente, etc.).

Această finanțare se va derula prin POS CCE, Operaţiunea 1.1.1.A2 – Sprijin financiar cu valoarea de până la 1.065.000 lei pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii.

Finanțarea nerambursabilă va acoperi între 50% și 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului în funcție de…

Citeste mai departe »

Economia României încotro?

Cristi Jugariu

Dacă luăm ca exemplu de investiție la nivel național care ar putea relansa parțial economia, ar trebui să ne gândim la infrastructura rutieră a României. Știm cu toții în ce situație deplorabilă a ajuns. Suntem la coada UE în ce privește km de autostradă. Pentru a realiza aceste investiții este nevoie de bani, foarte mulți bani. Surse de bani pentru bugetul național sunt încasările din impozite și taxe și împrumuturile.

Impozitele și taxele au ca bază veniturile și profiturile. Dar cum se estimează ca aproximativ 25% din economie se află în zona gri a economiei subterane, baza de impozitare se reduce semnificativ. Criza financiară care a lovit economia mondială a afectat…

Citeste mai departe »

Și totuși, de ce?

Cristi Jugariu

Ne trezim de dimineață, alergăm la muncă, ne planificăm ziua, zilele, viața. Știm ce vrem să facem, pentru că ne-am propus obiective clare pe termen mediu și lung. Răspundem la telefoane, e-mail-uri, faxuri, alergăm de la o întâlnire la alta, totul cu un anumit scop sau interes. Vrem să realizăm ceva în viață, vrem un trai mai bun pentru noi și familia noastră. Dar când ajungem la bunăstare și nu mai avem grija zilei de mâine, când avem ce pune pe masă și asta începe să devină vizibil și pe trup, atunci pentru ce continuăm acest iureș, această goană?

Cred că dincolo de nevoile imediate, fizice, fiecare om are și nevoi spirituale, cum ar fi…

Citeste mai departe »

Sus